Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a anunțat, joi, că, în jurul orei 14.15, s-a produs un carambol de nouă mașini pe autostradă A2, București – Constanța, între kilometrul 44 și 45.
Potrivit reprezentanților CNADNR, partea carosabilă a fost acoperită de un strat gros de aproximativ 15 cm de apă și gheață, din cauza precipitaților abundente, care au căzut sub formă de grindină, în urmă cu puțin timp.
Participanții la trafic sunt rugați să respecte indicațiile și restricțiile Poliției Rutiere.
Traficul este deviat pe Autostrada A2, de la kilometrul 65, pe DN3, către București, din cauza carosabilului acoperit de un strat gros de câțiva centimetri de gheață și apă, la kilometrul 41, ca urmare precipitațiilor abundente sub formă de grindină, a anunțat Centrul Infotrafic.
Șoferii sunt sfătuiți să circule cu viteză foarte redusă, adaptată permanent condițiilor concrete de drum și trafic, iar cei care încheie coloanele de autovehicule trebuie să pună în funcțiune luminile de avarie, pentru a-i avertiza pe cei ce se apropie cu viteză, din spate, să încetinească și, după caz, să oprească în timp util, evitându-se astfel producerea de coliziuni.